Viata ca un joc

Ei bine, da! Am scris corect: ca un joc si nu ca o joaca.
Nu m-am jucat niciodata cu viata sau de-a viata. Inca de la inceputurile existentei mele, atat cat imi pot aduce aminte de inceputuri, am fost o persoana calculata. Si am luat viata in serios. Poate prea in serios, spun unii. Si cred ca au dreptate, spun eu.

Orice joc (sau alt tip de competitie) vine cu un set de reguli bine definite. Set pe care participantii trebuie sa le respecte. Ei bine, asa vad eu viata. Cu un set de reguli, in parte impuse de societate sau imprumutate din regulile bunului simt si, in parte, create de catre mine. Am dus o viata linistita atata timp cat am tinut cont de ele. De altfel, de fiecare data cand nu respectam ceva, eram aspru sanctionat de desfasurarea neasteptata a evenimentelor.

Si totusi...de ce un joc? Pentru viata si jocul au pentru mine o serie de caracteristici comune.
Mi-am format o “echipa” din persoane dragi, prieteni, cunoscuti, colegi sau, altfel spus, persoane care m-ar sustine daca as avea nevoie si care nu ar fi impotriva mea.
Am cunostinte despre adversari, persoane cu care ma contrez permanent si pe care nu m-as putea baza niciodata. Toate celelalte persoane care participa la evenimente si care, evident, nu fac parte din nici una din cele doua categorii, sunt simpli spectatori in viata mea.
Jocul este structurat, de regula, in mai multe reprize. Viata este alcatuita din evenimente, fiecare cu un deznodamant, ce tine exclusiv de coechipierii alesi si de adversarii intalniti. Si da! Imi aleg cu grija coechipierii!

Mi se confirma cu fiecare zi ce trece faptul ca, atata timp cat tin cont de toate cele descrise mai sus, viata mea este lipsita de evenimente neprevazute. Fiecare pas facut este bine stabilit dinainte, mare parte a posibilitatilor de esec este eliminata, ramanand doar bucuria victoriei de final.

Dar care este pretul platit? Nu pot face nimic spontan. Nu ma pot bucura cu aceeasi intesitate cu care se bucura cei din jurul meu. Pentru ca obtin victorii pe care le astept. Nu traiesc viata cu aceeasi intensitate, cu bucuria neprevazutului.
Daca imi este teama sa fac ceva si consider ca nu s-ar putea termina bine pentru mine, nu fac. Dar daca gresesc? Daca am puterea sa duc cu bine la capat ceva de care imi este teama ? Daca bucuria si satisfactia victoriei ar fi astfel mai mare ?

Daca as vrea sa ma schimb...oare ma pot schimba? Sau imi este prea teama?
Tu, cititorule, ce parerea ai?


“Cititorule, nu inceta sa visezi, oricine ai fi si oriunde te-ai afla.”

Un vis, doi fluturi

O zi senina de vara, un soare caldut si un cer albastru. Doua suflete s-au gasit. Doi fluturi zboara fericiti in adierea abia simtita a vantului. Se joaca, se ascund dupa petale de flori, se gasesc si pornesc mai departe. In joaca lor nevinovata. Aripile ii poarta spre infinit, pe o muzica doar de ei auzita. Zboara sau danseaza... Sunt liberi si fericiti. Sunt impreuna. Si simt ca nimic in aceasta lume nu le poate lua aceasta fericire. Nu ii poate desparti. Nimic. Nici macar...

Dar ce se simte? Pare ca vantul se inteteste. Nu mai e doar o adiere. Aripile nu sunt atat de puternice. Ar trebui sa se ascunda cat mai repede. Sa scape. Dar o pala de vant ii arunca departe. Departe unul de celalalt. In zadar incearca sa se regaseasca. Vantul este prea puternic, iar aripile lor sunt prea slabe. Daca ar continua sa se caute acum, ar risca sa nu supravietuiasca vantului. Daca nu s-ar cauta acum, nu s-ar mai gasi poate niciodata. Niciodata....

Doi bieti fluturi. In fericirea lor nu au luat in calcul ca au oricum o viata limitata. Si scurta. Iar ziua fericirii lor era pe sfarsite. Doi bieti fluturi are caror aripi obosite incep sa bata din ce in ce mai incet. Si mai incet. Se simt slabiti. Si singuri...Viseaza la o zi senina de vara, cu un soare caldut si un cer albastru. Aripile de abia mai bat. Se aseaza. Sunt singuri, departe unul de celalalt.
Dar viseaza...

“Cititorule, nu inceta sa visezi, oricine ai fi si oriunde te-ai afla.”

Ma lanseaza!

Azi este ziua lansarii. Nu va fi mare fast, este doar o mica petrecere, intre apropiati. Am strans laolalta amintiri mai vechi si mai noi, sperante, vise implinite si vise ce inca isi mai asteapta un final fericit, persoane dragi si persoane care mi-au schimbat viata, intamplari in urma carora nu am mai fost cel de dinainte.

Ii vom primi la mica noastra petrecere si pe cei neinvitati, dar amatori de povesti, insa este necesar ca acestia sa stie cateva reguli de baza:
- nu vom vorbi politica si nici intamplari mondene
- nu vom comenta intamplarile celor care nu au fost invitati
- nu vom arata cu degetul, ci vom spune doar pareri
- nu vom povesti intamplari de zi cu zi, ci doar intamplari importante

Spre dimineata, cand toate istorisirile vor fi povestite, o vom lua de la capat, cu alte personaje in rolurile principale.

Va asteptam cu drag si cu o tolba plina de vise si amintiri.